Cum transformă inovațiile industria de sănătate

Noile tehnologii, cererea în creștere pentru servicii medicale de calitate și influența reglementărilor sunt principalele tendințe pe piața globală tradițională a sănătății în anii următori, arată studiul Deloitte 2019 Global Healthcare Outlook. Totodată, îmbătrânirea populației și bolile cronice tot mai răspândite necesită finanțare suplimentară, ritmul estimat de creștere la nivel mondial fiind de câte 5% anual până în 2022.

Costurile tot mai mari pe care trebuie să le susțină sistemele de asigurări de sănătate și bugetele publice pot fi însă diminuate datorită descoperirilor tehnologice, tot mai multe companii fiind în ultimii ani axate pe furnizarea de echipamente şi produse mai ieftine, eficiente şi inovatoare.

Din aceste motive, este evidentă nevoia de a face investiții atât în inovație, cât și în digitalizare, care facilitează utilizarea mai bună a datelor atât în cadrul cercetării în scopul asistenței medicale personalizate, cât și a medicamentelor. Experții Deloitte au analizat în diverse rapoarte inovațiile la nivel global din această industrie, încercând să afle care dintre ele au mai mare probabilitate să contribuie la îmbunătățirea serviciilor, la scăderea costurilor și să transforme îngrijirea medicală în următorii 10 ani.

Concluziile subliniază câteva tendințe principale cu potențial de transformare a industriei, cum ar fi metodele de secvențiere genetică. Sunt vizate în special aplicațiile care identifică populațiile cu risc de îmbolnăvire sau terapiile potrivite pentru pacienții care sunt susceptibili să răspundă la ele.

Tehnologia 3D poate contribui la realizarea de produse personalizate cu costuri reduse, care pot fi adaptate pentru a satisface nevoile individuale ale pacienților.

O altă tendință este imunoterapia, care se referă la tratamente cu potențial de a extinde speranța de viață a pacienților cu cancer, fără a suporta efectele secundare negative și costurile chimioterapiei tradiționale.

De asemenea, inteligența artificială poate fi folosită în asistența medical, fiind mai eficientă din perspectiva costurilor.

Realitatea virtuală este o altă tendință care reiese din analize. Prin crearea unei ambianțe artificiale, se poate accelera modificarea comportamentului unor pacienți.

Folosirea social media pentru îmbunătățirea experienței pacientului se referă la utilizarea datelor extrase din social media și din comunitățile online, care le oferă organizațiilor din domeniul sănătății posibilitatea de a urmări experiența consumatorilor și evoluția privind sănătatea populației în timp real.

De asemenea, tehnologiile privind dispozitivele de monitorizare le permit pacienților și personalului medical să monitorizeze cu ușurință starea de sănătate.

Nu în ultimul rând, telemedicina are rolul de a reduce vizitele la medic și poate preveni complicațiile și vizitele la urgență.

Investițiile în astfel de schimbări tehnologice se fac pe baza deciziilor strategice, așa încât schimbarea paradigmei poate avea loc doar prin acceptarea noutății. În acest scop, liderii trebuie să creeze inclusiv o cultură a transformării modelelor de afaceri, mutând accentul pe investiții de capital inteligente, în special pe noile tehnologii, cum ar fi inteligența artificială, analizele predictive sau automatizarea. Un factor de schimbare pozitivă devine, de asemenea, accesul tot mai facil la informațiile despre pacienți, datorită oportunităților pe care le creează analiza datelor, însă fără a neglija constrângerile legate de protecția vieții private și a datelor personale, obligațiile de etică și de conformitate.

Totodată, având în vedere că jucătorii din sectorul sănătății acționează într-un ecosistem dintre cele mai reglementate, colaborarea și integrarea actorilor implicați vor juca un rol fundamental în viitor. Organizațiile care înțeleg aceste tendințe și acționează asupra modului în care pacienții ar dori să utilizeze dispozitivele de sănătate digitale, telemedicina, resursele online sau alte tehnologii vor fi probabil mai bine poziționate în noul context. Chiar dacă nu se află în avangarda acestor transformări și nu experimentează la scară largă inovațiile, apetitul pentru investitiții în cercetare și dezvoltare nefiind stimulat prin politici clare, sectorul sănătății din România a început în ultima vreme să se înscrie în tendințele globale.

Opinie publicată în Top 1.000 Cele mai mari companii din România, de Vlad Boeriu, Partener Impozite Indirecte, Deloitte România

Surse: articol Deloitte.com, Shutterstock.com

Categorii

Urmărește comunitatea digitală Octodoc!